TERAPIE IN NATURA
Scris de buybye pe octombrie 6, 2007
Odata cu declansarea revolutiei tehnologice s-a produs o instrainare a omului, atat de mediul planetar cat si de el insusi. Experimentarea individuala directa a fost repede inlocuita cu informatia tehnica citita sau auzita si adoptata asa cum a fost transmisa, fara analizarea ei din punctul de vedere al impactului pe care il poate produce o actiune sau lipsa unei actiuni. Disecarea materiei pana la particulele elementare a dus la descoperiri stiintifice importante pe care se bazeaza viata noastra actuala dar a facut Intregul sa treaca in uitare. Sa nu pierdem din vedere ca stiinta faramiteaza iar spiritualitatea unifica. Spiritualitatea si stiinta sunt complementare si nu se exclud in nici un fel dar nici pana in ziua de azi acest adevar nu este recunoscut decat de cei care doresc cu sinceritate sa cunoasca, sa experimenteze si sa inteleaga. Adu-ti aminte ca stiinta este spiritualitate accetata iar spiritualitatea este stiinta neacceptata inca.
Gravele erori produse din lipsa intelegerii fenomenului vietii in Univers, atat la nivel planetar cat si la nivel individual, au dus la distrugerea unor echilibre subtile ale mediului, la schimbari dramatice ale climei, la extinctia unor specii de plante si animale ale caror roluri in lanturile trofice nici macar nu le cunoastem si nu stim ce impact va avea disparitia lor in viitor. Omul ca specie este pe cale sa-si degradeze ireversibil casa planetara in care inca mai locuiesc si alte cateva milioane de specii de vietuitoare.
Doua sute de ani de dezvoltare tehnologica necontrolata si pusa nu o data in slujba distrugerii semenilor si mediului, sunt pe cale sa ne arunce in haos. Este momentul sa recladim armonia pe Gaya, sa transformam acest haos in cosmos, intr-un camin al ordinii si perfectiunii arhetipale. Acest lucru este posibil doar daca fiecare om incepe cu el insusi. Sta in puterea noastra, a fiecaruia, sa ne recladim structural, sa ne redefinim optiunile dupa o scala a valorilor existenta dintotdeauna in mediul planetei, in fiecare fir de iarba, in forta muntilor si leaganul oceanului, in lumina Soarelui si iubirea tainica a Lunii si deoptriva, in Scanteia Divina salasluitoare in noi. Este o optiune si sta in puterea liberului arbitru al fiecaruia sa priveasca inlauntrul sau si dupa ce va fi descoperit acolo propria-i divinitate sa aiba curajul sa deschida ochii pentru a o vedea pretutindeni. Abia atunci viata va capata o calitate diferita si vom putea trece pragul intelepciunii.
Basmele tuturor popoarelor contin informatii despre fiinte supraumane sau oameni intelepti care vorbesc cu animalele, cu plantele, cu pietrele, cu izvoarele. Nu sunt nici pe departe metafore sau fictiuni chiar daca suntem tentati sa le punem in aceste categorii. Din pacate basmele si povestile au fost inlocuite cu desene animate si jocuri electronice de un prost gust cumplit, pline de violente, urlete, monstri si tot felul de pistoale si tunuri laser. Copiii nostri n-au nici cea mai mica nevoie de aceste produse. Nici adultii. Unde este arta? Unde este frumosul? Unde este armonia? Unde este actul educational?
In vechime, cand avea o problema de rezolvat, omul se ducea in padure si spunea oful lui vietuitoarelor si copacilor sau spunea muntelui sau izvorului. Si raspunsul venea negresit, nu in cuvinte, ci direct, prin intelegerea cauzei care a generat problema. Cunoscand cauza o putea indeparta si efectul acesteia disparea de la sine. Este in firea lucrurilor sa fie asa. In acel timp se cunostea un adevar pe cat de simplu pe atat de ignorat azi: suntem manifestari ale Fiintei Unice, suntem o particica din Intreg, o individualitate care pastreaza toate atributele Intregului. Suntem asemenea Universului: armoniosi, intelepti, nemuritori, doar ca nu am aflat inca asta sau, mai exact, am uitat-o, furati fiind de margelele de sticla ale societatii de consum.
Poti face o experienta simpla. Apropie-te de un arbore care te atrage si imbratiseaza-l. Lipeste-ti obrazul de scoarta lui si inchide ochii. Nu intreprinde nimic, fii doar prezent, fii atent. Uita pentru cateva minute de trecut si de viitor. Oricum nici unul dintre ele nu exista in clipa prezenta. Este o buna terapie anti-stress si nu numai. Natura ne ofera absolut tot ceea ce ne trebuie pentru a trai in bucurie, pentru a fi sanatosi si pentru a dobandi pacea interioara.
Ori de cate ori ai ocazia, paseste cu picioarele goale prin iarba. Abandoneaza-ti grijile acestei mangaieri sincere. Ori de cate ori ai ocazia, pune palmele pe o stanca si vei primi forta muntelui. Intra in apa marii si marea te va primi ca pe o implinire, inoata intr-o apa curgatoare si fii una cu curgerea ei. Pune palmele pe pamantul gol si ii vei simti bataile inimii. Este aceiasi vibratie pe care ai simtit-o pentru prima data in pantecul mamei fiind dar pe care mai tarziu ai uitat-o. Dezautomatizeaza-te! Fii un flaut gol pentru a putea permite naturii sa cante prin tine. Intra in armonie pentru a fi. Fii prezent in viata ta si vei fi prezent in Univers. Mediul planetar sanatos este singurul medic autentic.
Experimenteaza pentru a te a cunoaste. Viata ESTE si se intampla permanent. Universul musteste de viata si de bucurie. Numai oamenii sunt incruntati si afiseaza fete lungi. Suntem in pericol sa ratam cel mai spectaculos miracol al Universului: propria existenta.
A zecea fericire ar suna astfel: fericiti cei ce se bucura, pentru ca ei vor primi Lumina!